Knock-Knock! Mi se pare mie sau Crăciunul bate la ușă? Dacă nu Crăciunul, luna cadourilor o face cu siguranță, este chiar după colț! Nu știu cum sunteți voi, însă atunci când simt că se apropie cea mai frumoasă perioadă a anului mă cuprinde o fericire de nedescris și o goană nebună după cadouri 😀 Ador sentimentul pe care îl am când reușesc să fur un zâmbet celor dragi, atunci când printr-un simplu gest îi pot face fericiți. Fericirea celorlalți este cea mai frumoasă fericire de care te poți bucura, nu-i așa? Înainte, achiziționam cadourile de Crăciun în jurul datei de 20 decembrie și, deși îmi place enorm să dăruiesc, ajungeam să cumpăr pe fugă și, de cele mai multe ori, în căutarea cadoului perfect, din cauza nebuniei din magazine, ajungeam să cumpăr cu totul altceva În ultimii ani am început să fiu mai calculată și să achiziționez cadouri încă din luna noiembrie, deși încă îmi este foooarte greu să nu le dăruiesc
Pe unele dintre ele le am deja împachetate și vaaai, cât mă abțin să nu le dau celor dragi 😀
Achiziționarea cadourilor încă din luna noiembrie are și un avantaj colosal, reducerile de Black Friday. Iar când vine vorba de cadouri, cele mai iubite sunt de departe produsele de înfrumusețare și gadget-urile. Fiindcă cei de la FOREO știu aceste lucru, au revoluționat industria creând cele mai smart gadget-uri de beauty care reprezintă de departe cadoul perfect pentru orice lady căreia îi place să aibă grijă de ea ♡ Vestea super bună este că până pe data de 29 noiembrie, toate produsele Foreo sunt super reduse în magazinele Douglas ♡
Prima dată am auzit de Foreo căutând tot felul de tips & tricks despre cum să îți îngrijești mai bine tenul, cum să îl hidratezi și să îl cureți în profunzime și am văzut că brandul este recomandat de numeroși profesioniști în frumusețe din întreaga lume. Dacă mă întrebați pe mine, compania suedeză a revoluționat industria de beauty și a schimbat ritualul de înfrumusețare acasă, ducându-l la un nivel super profi. Foreo este mai degrabă despre un stil de viață smart & happy, oferind soluții accesibile care aduc fericirea oricărei femei în viața de zi cu zi. Atunci când arătăm bine, suntem mult mai încrezătoare și simțim că avem lumea la picioare. Pentru acestea, avem nevoie doar de câteva gadget-uri și de puțin timp, de acele câteva minute care ne ajută să ne relaxăm și să ne răsfățăm, iar ulterior să ne bucurăm de rezultate. Cum FOREO este un brand high-end cu produse super premium, se întâmplă foarte rar să aibă reduceri, așa că profitați de reducerile Douglas (aici) și făceți-vă un cadou, vouă sau celor dragi, cadouri care, fie vorba între noi, nu sunt doar super utile, ci arată și WOW ♡ În curând vă voi povesti mai multe despre experiențele mele Foreo ♡
LUNA 2 este un dispozitiv anti-îmbătrânire care curăță fața în profunzime, îndepărtând 99,5% dintre impurități și sebum și care reduce aspectul liniilor fine, conferind un aspect mai ferm și elastic al tenului ♡
Fiindcă ador să am grijă de zâmbetul meu, din colecția personală Foreo nu putea lipsi ISSA Hybrid, o periuță cu cap flexibil care curăță în profunzime și masează gingiile ♡
Zona ochilor este de departe cea mai sensibilă atunci când vine vorba de oboseală, vârstă sau stres, așa că Foreo a creat Iris Eye Massager, un gadget care reduce umflăturile de sub ochi, estompează liniile fine, conferind un aspect proaspăt și tineresc ♡
Nu vă spun mai multe fiindcă vă pregătesc postări despre experiența mea cu fiecare produs FOREO ♡ Așa că stay tuned ♡ Bucurați-vă de super reducerile la aceste gadget-uri fabuloase ♡
Love,
Mădă M.
Eu stiam decat de Foreo dispozitivul pentru ten. Nu stiam de celelalte doua, dar arata super bine!