madalina misu, madalina misu fashion blog, lentile de contact, lentile de contact lentiamo, lentiamo, halloween, halloween look, look de halloween, blog, bloguri, top bloguri, top fashion blogs,
Beauty

Halloween Look

Frumusețea se naște în interiorul nostru, este o reflexie a modului în care ne simțim, iar cel mai des se reflectă în privirea noastră. Nu degeaba se spune că ochii sunt oglinda sufletului, ei reflectă tot ceea ce suntem noi pe dinăuntru: speriați sau extaziați, fericiți sau triști, jucăuși sau monotoni. Atunci când suntem fericiți, ochii par să danseze, să zburde, când suntem triști, se îneacă în lacrimi. Nu degeaba întotdeauna am fost fascinată de privirile celor din jur, în special de culoarea ochilor. De culoarea ochilor mei, un albastru spre verde cu nuanțe de gri, de cei de un negru închis ca abanosul, de cei verde smarald. După ochii violet mi-a plâns mult timp sufletul. Nu mai spun de câte ori nu m-am întrebat cât de bine s-ar putea vedea blondul meu dacă aș avea ochii negri.

Pe de altă parte, dacă mi-aș fi putut alege nuanța ochilor, i-as fi ales fix pe aceștia, albaștri, ușor cameleonici. Însă tot îmi mai doresc din când în când să experimentez și să mă transform în cu totul altă persoană. Pentru că DA, ochii schimbă complet o persoană! Din fericire, putem face acest lucru fără operații și fără bătăi de cap, cu ajutorul lentilelor de contact. Recent, am descoperit un magazin online, Lentiamo, unde găsești sute de modele de lentile de contact, unele mai frumoase decât altele, ceea ce face ca decizia să fie și mai grea, iar dorința de a experimenta și mai mare. Lentiamo este unul dintre cei mai mari retaileri online de lentile de contact din Europa, regăsindu-se în 15 țări, cu peste 1 milion de comenzi la activ. Colaborează cu diverși producători renumiți, precum MAX VUE, Bausch& Lomb, Johnson& Johnson, Alcon sau Cooper Vision.

lentile_contact

M-am lăsat inspirată de look-urile de Halloween propuse de Lentiamo cu 4 tipuri de lentile de contact cosmetice: ColourVUE Crazy Lens, ColourVUE Sclera Crazy Lens 17 mm ColourVue Sclera Full Eye Lens 22 mm și lentile de contact FUN, și am creat un look total diferit. Am renunțat la look-urile feminine pentru un look de Halloween și am adăugat un efect înfricoșător cu lentilele White Zombie din gama ColorVUE Crazy Lens. Am avut o experiență neplăcută cu lentile de contact care nu se mulau perfect pe ochi, însă cele comercializate de Lentiamo se modelează perfect și nu incomodează.

madalina misu, madalina misu fashion blog, lentile de contact, lentile de contact lentiamo, lentiamo, halloween, halloween look, look de halloween, blog, bloguri, top bloguri, top fashion blogs, lentile contact, cum alegem lentilele de contact

madalina misu, madalina misu fashion blog, lentile de contact, lentile de contact lentiamo, lentiamo, halloween, halloween look, look de halloween, blog, bloguri, top bloguri, top fashion blogs, lentile contact, cum alegem lentilele de contact

Dacă vă doriți un look de vampir, de zombie, de pisică sau vreți să aveți ochii într-o nuanță atipică, de Halloween sau în orice altă zi, intrați pe Lentiamo și profitați de reducerea de 15%. Abia aștept să aflu părerile voastre despre lentilele de contact Lentiamo și despre look-ul meu de Halloween :)

madalina misu, madalina misu fashion blog, lentile de contact, lentile de contact lentiamo, lentiamo, halloween, halloween look, look de halloween, blog, bloguri, top bloguri, top fashion blogs, lentile contact, cum alegem lentilele de contact

Happy Halloween, little pumpkins!

Love,

Mădă M.

Comments

Write a comment

Instagram

Instagram has returned invalid data.